Persoane interesate

miercuri, 16 martie 2011

Odessa în flăcări (1942)



Odessa în flăcări (1942)

Filmul este o coproducţie româno-italiană din 1942.

Personajul principal al unei poveşti controversate despre cel de-Al Doilea Război Mondial este Maria Cebotari, mare soprană de origine română.

Cinematografia românească a primit un dar nesperat.


De curând, presa italiană a scris despre un fapt cu totul inedit, anume descoperirea întâmplătoare în arhivele studiourilor Cinecita din Roma a peliculei filmului „Odessa în flăcări" considerat definitiv pierdut.

„Odessa în flăcări", realizat în anul 1942, într-o coproducţie româno-italiană, este consemnat în istoria cinematografiei europene şi nu numai, o capodoperă a genului.

Despre el au rămas doar cronici, unele consemnări, fotografii şi afişe.

Având ca subiect drama refugiaţilor din Basarabia, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ca şi a ororilor comise de trupele NKVD, predecesoarea KGB, filmul a fost interzis după ocuparea ţării de către Uniunea Sovietică, iar protagoniştii acestuia, aruncaţi în închisori.

Depus în arhivele cinematografiei, la fondul peliculelor cenzurate, deci total oprite nu numai de a fi difuzate, dar nici vizionate într-un cadru restrâns, mulţi ani „Odessa în flăcări" a figurat doar în registrul de evidenţă al arhivelor, apoi a dispărut din scripte.

După decembrie 1989, unii cercetători în istoria filmului au căutat zadarnic să dea de urma peliculei, investigaţiile ducând la concluzia că ea a fost confiscată de consilierii sovietici din perioada ocupaţiei, după care a fost scoasă din evidenţe, de către Directia presei şi tipăriturilor, fosta cenzură.

S-a mai descoperit că Securitatea a dat ordin prin care s-a dispus distrugerea unor filme de război din perioada 1940-1944, considerate fasciste şi imperialiste, duşmănoase orânduirii socialiste.

Capodopera cineatografică aparţine regizorului italian Carmine Gallone, unul dintre cei mai renumiţi ai timpurilor sale.

Scenariul este semnat de dramaturgul Nicolae Kiriţescu.

„Odessa în flăcări" urma tradiţia inaugurată de primul mare film românesc din 1912, care omagia victoria trupelor române în Războiul de Independenţă din 1877.

„Odessa în flăcări" este o pagină vibrantă de istorie, arătând lumii, în 1942, la Festivalul de la Veneţia, unde de altfel a câştigat Marele Premiu, ce înseamnă ocupaţia bolşevică şi teroarea stalinistă.

Timp de mai bine de o jumătate de secol, despre acest film nu s-a pomenit nimic.

Nici nu putea fi vorba să se dea în vileag drama Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, atâta vreme cât la Bucureşti se afla la putere un regim obedient Kremlinului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu